sâmbătă, 30 iunie 2012

Billie Boy


Ce ţi-e şi cu preşedinţii ăştia.

Bill Clinton,fostul preşedinte al SUA a reuşit să ocupe din nou prima pagină a ziarului.De data asta nu cu un scandal.Aflat în Irlanda la o conferinţă a aflat că în hotelul unde era cazat avea loc o nuntă şi şi-a făcut apariţia .A făcut chiar şi o poză cu mirii şi le-a urat succes.

Mirele chiar a apucat să îi mulţumească pentru eforturile depuse pentru pacea mondială.Sincer eu eram mai interesat dacă a oferit un dar mirilor,eventual o viză de America.Probabil dacă ar fi participat la o nuntă de scoţieni nu scăpa doar cu o fotografie.

sursa

Dar vă las cu un moment amuzant din trecutul său.O altă primă pagină






vineri, 29 iunie 2012

Eu si filmul


There's no reason to become alarmed, and we hope you'll enjoy the rest of your flight. By the way, is there anyone on board who knows how to fly a plane?

Aiplane-1980

Săptămâna asta e timpul unui nou film să fie sub lupă.Airplane este cel ales.E o parodie în care îşi face apariţia şi genialul Leslie Neilsen,un maestru al acestui gen de comedie,absurdă.Nu cred că vreun film cu Leslie poate fi dezamăgitor.

Povestea din Airplane e doar un pretext pentru a pune personajele în situaţii din ce în ce mai hilare.Ted Striker,un fost pilot în aviaţia americană are coşmaruri datorită unei misiuni nereuşite în război.Însă atunci când iubita sa,stewardesă, hotărăşte să îl părăsească el se urcă în acelaşi avion.

Din păcate întreg echipajul face toxiinfecţie alimentară aşa că singura şansă de a duce avionul în siguranţă la destinaţie rămâne Ted.În fond ce se poate întâmpla când pui un fost pilot căruia îi e frică să zboare la comanda unui avion plin.

Cu siguranţă cei obişnuiţi cu umorul specific lui Leslie Neilsen ştiu la ce să se aştepte de la un astfel de film iar pentru ceilalţi am un singur sfat:uitaţi-vă la film,merită !E o oră şi aproximativ 20 de minute de râs.

Şi dacă sunteţi fanul acestui gen de filme vă recomand şi filmele maestrului parodiilor:Mel Brooks.

joi, 28 iunie 2012

Misiune Imposibila

Un geniu al matematicii a creat cel mai greu joc de Sudoku din lume.A spus că e nevoie de 2 zile pentru a-l termina.

miercuri, 27 iunie 2012

Amintire


Astăzi e o zi specială.Blogul meu împlineşte o săptămână.La o aşa ocazie aş vrea să public un articol la fel de special.Despre cel mai bun prieten al meu,Adi.

L-am cunoscut la puţin timp după ce m-am mutat în cartier.Era vară aşa că eu l-am cunoscut aşa cum l-a lăsat d-zeu.Visul lui era să fie gunoier.Nici până azi nu îmi pot da seama de ce ar fi ales aşa o meserie.Probabil datorită limbajului,ce era mai colorat decât un păun,dar asta nu a fost niciodată o problemă pentru mine.

Primul lucru pe care îl faceam atunci când unul ieşea afară era să îl chemăm pe celălalt.Împreună am spart cauciucurile unui om care nu ne făcuse absolut nimic cu bucăţi mici dintr-un gard,pe care i le-am pus sub roţi iar el nu le-a văzut când a plecat dimineaţă cu maşina,am rupt bucăţi din acelaşi gard pentru a le înfige într-un pom ca să ne putem sui în el,am săpat după râme (era pescat amator),am dat cu pietre într-o uşă de metal la 10 seara,am jucat fotbal în grădina unei sărmane batrânici care ne blestema fiindcă îi distrugeam florile(dar era un stadion aşa de fain grădina aia..)

Ne-a fost vărsată apă în cap deşi nu făcusem nimic.Tot tipul ăla a aruncat cu petarde după noi.Ne-am bătut cu prune coapte,ne-am certat unul cu altul (şi ne ameninţam că nu mai vorbim niciodată).Când am fost la ziua lui şi a primit un joc pe televizor(ce faine erau...)s-a jucat doar el,dar s-a revanşat atunci când am jucat Double Dragon 3,un joc în doi(probabil primul coop game pe care l-am jucat).Am petrecut foarte multe ore căsăpind inamicii şi ajutându-ne unul pe altul.

Impresionaţi fiind de desenele Kids Next Door ne-am făcut şi noi un club al nostru şi aveam planuri mareţe:săpam în grădină pentru că vroiam să ne facem o bază subterană,era prea greu aşa că am încercat intr-un copac.Nu am reuşit nici aşa.Dar am reuşit să ne facem cele mai bune case din cutii de carton,plastic,fier şi orice altceva mai găseam şi având în vedere că eram copii,orice putea deveni o unealtă.

Am făcut şi alte chestii pe care nu mi le pot aminti acuma,dar ele reprezintă cea mai bună perioadă din viaţa mea.Dar la fel ca orice alt lucru frumos s-a terminat atunci când părinţii săi s-au despărţit iar el a plecat cu mama şi sora sa în Spania.Ultima amintire a mea cu el este când s-a urcat în maşină şi se uita la noi.De atunci nu l-am mai văzut niciodată.Unul din marile mele regrete.


Dar nu va fi uitat !


marți, 26 iunie 2012

Eu şi biserica


Majoritatea celor ce mă cunosc ştiu deja faptul că eu sunt ateu.Dar nu despre asta va fi vorba în acest articol.Din câte îmi amintesc,eu nu m-am spovedit niciodată aşa că eu zic să fie azi prima.

Azi nu mă voi lua de instituţia bisericii,care funcţionează dupa propriile legi..În rândurile următoare nu voi spune că sunt mai multe biserici construite pe an în România decât spitale sau şcoli.Sau faptul că au declarat fructele de mare drept comestibile în post.

De niciunul din aceste lucruri sau altele mai ciudate sau grave.Vine şi ziua lor.Plus că ultima dată când am spus unui necunoscut că sunt ateu a ajuns la concluzia că sunt idiot,anarhist şi ignorant.Poate sunt,nu se ştie niciodată.

Astăzi voi povesti 2 întamplări ce au legatură cu biserica.Prima îşi are originea în copilărie,mai exact în clasele 1-4.Pe atunci,cred că se face asta şi acum,copii erau duşi la biserică şi participau la împărtăşanie.Asta presupunea plătirea a aproximativ un leu pentru 2 lumânări,statul în picioara pe tot parcursul slujbei,care era lungă şi un chin pentru nişte copii agitaţi.Partea oribilă consta în faptul că trebuia să nu mâncam nimic in acea dimineaţă.Adunând asta cu mirosul specific bisericilor rezulta leşin.În primul an asta s-a întamplat cu mine dar mi-am revenit uşor.Însă se pare că am reuşit să-i ofer palpitaţii bunului nostru învăţător.Şi se pare că am devenit o amintire,deoarece anul trecut încercam să îi amintesc unei foste colege că noi am fost în aceaşi clasă.Cum credeţi că m-a recunoscut ? Drept cel ce a leşinat în biserică.Partea bună e că şi-a amintit de mine.

Dar a fost nevoie de aproximativ 2 sau 3 ani consecutivi de leşinat în biserică şi spart 4 măsele în timpul acestora pentru a considera că foamea şi mirosul nu erau singurele cauze.Un control medical amănunţit a constatat că creierul meu era,precum marile imperii ale istoriei,într-o continuă expansiune dar nu mai avea loc şi presa pe cutia craniană care îl impingea înapoi..Acest diagnostic nu mi-a mai permis să fac sport şi deşi trecusem probele preliminare la un club de fotbal nu mai îmi puteam urma visul de a fi fotbalist.Dar pentru că nu puteam sta degeaba,cu acordul medicului am trecut între buturi şi aşa s-a născut portarul nebun care sunt azi,iar această alegere mi-a dat batăi de cap.Deci cariera de portar şi descoperirea unei boli potenţial grave(care mi-a arătat că am probleme la cap)sunt în strânsă legătură cu faptul că am fost de mic dus la biserică de mama.

A doua poveste e mai scurtă.Spre sfârşitul clasei a 8-a era foarte cald astfel încât noi,mândrii elevi,şoimii patriei,am decis să ne ducem în parcul din apropiere,bineînţeles fără profesori(cred că se numeşte chiul,dar niciodata nu mi-a plăcut denumirea asta,prefer moment de recuperare mentală şi fizică).

După cum poate jura orice elev,foamea te izbeşte în timpul şcolii precum o maşină loveşte o muscă.Pe neaşteptate şi dintr-o dată.
Împreună cu 2 colegi am intrat în biserica ce se afla la 2 paşi (la propriu)de parc.Am luat de pe masă puţină pâine,care cred ca se numeşte anafură şi am completat cu puţina apă sfinţită.Ne-am potolit foamea dar în sufletul meu încă persistă sentimentul că am furat atunci pâinea.

În concluzie sper să nu ard pentru eternitate pentru ce am făcut. :)

luni, 25 iunie 2012

Unde nu-i cap...


Eu sunt bătut in cap.De ce ?Asta urmează să clarific.

Uneori mi-am pus capul la contribuţie prea mult.Iar el nu a fost chiar cel mai câştigat din chestia asta.Dar s-a răzbunat el într-un moment în care pioşenia era mare în mine.Dar povestea asta e pentru altă zi.

Atunci când eram mic cea mai mare pedeapsă pe care o puteam primi era să nu fim lăsaţi să ieşim afară.Astăzi ar fi oribil sa fim lăsaţi fără internet.Tocmai datorită faptului că nu puteam trăi în casă,nimeni şi nimic nu putea să îmi stea in drumul spre întalnirea cu ceilalţi copii.

Asfel încat atunci când am căzut şi m-am rostogolit pe scări lovindu-mă cu capul de fiecare din cele 8 trepte singurul gând din capul meu a fost să ies mai repede pe uşa de la intrarea in bloc,nicidecum să verific dacă  m-am lovit serios.Înca mai am semnul de la scări pe cap.

Fotbalul a fost şi este una din cele mai mari pasiuni ale mele.Dar mi-a dat şi cea mai mare “bătaie”de cap.La propriu.Am descoperit că mingea e rotundă printr-o metodă similară cu descoperirea gravităţii a lui Sir Isaac Newton.Am încercat să stau în picioare pe o minge.Proastă decizie.În secunda urmatoare am făcut cunoştinţa cu suprafaţa solida din jurul meu.Partea proastă e ca am fost inconştient pentru o anumită perioada de timp.Înca nu ştiu cât anume.Dar există şi o parte bună:m-am trezit în braţele unei fete;)Cred că o să mă mai sui pe o minge cât de curând.

O altă lovitură la cap primită are legatură cu fotbalul dar are loc după un meci.Scurtând povestea şi trecând la partea cu lovitura.Am căzut destul de rău deoarece am reuşit sa imi sparg capul în două locuri dar mă pot lauda cu faptul că şi gresia cu care m-am bătut a ieşit spartă.A meritat să petrec 4 ore la Urgenţe pentru a-i demonstra ei ca sunt tare de cap.Doar că a trebuit să iau o pauză de la meciuri o bună perioada de timp.

De asemenea mi-am spart arcada bătându-mă în joacă cu un coleg de clasă cu scaunele din dotare.Sprânceana de la ochiul stâng conţine şi ea semnul unui scaun dar acea amintire nu o am impregnată în memorie.

Cele prezentate mai sus sunt doar o parte din “bataile de cap”avute de-a lungul vieţii.Altele sunt cele când am făcut cunoştinţă cu barele de la diferite tobogane,garduri,copaci sau colţuri de birouri şi bănci.

Deci în concluzie sunt bătut în cap.Cu B mare. :))

sâmbătă, 23 iunie 2012

Mare ti-e gradina !


O femeie de 46 de ani şi-a înjunghiat soţul pentru că acesta a schimbat canalul TV de pe o telenovelă,pe un meci de fotbal.Filomeno Esposito,din oraşul Treviso,s-a supărat atât de tare pe soţul său,încât a mers în bucătărie,a luat un cuţit cu lama de 30 de centimetri şi l-a înjunghiat de mai multe ori pe bărbat. În acest moment, soţia violentă se află în arestul poliţiei. Bărbatul înjunghiat va fi externat în câteva zile.

Uneori stau şi mă întreb cât de departe poate merge prostia umană.Dar la fel ca în povestea lui Ion Creangă întotdeauna se va găsi unul mai prost decât cel dinainte.

Ce poţi să mai spui atunci când citeşti o astfel de ştire ? Ai putea doar să înveţi să nu îţi întrerupi prietena/soţia/mama/sora atunci când când ele sunt cufundate in povestea serialului.

Mai bine îţi suni prietenii,microbişti sau nu,la o bere undeva în oraş deoarece acum aproape orice pub,bar sau cafenea are cel puţin un televizor la care poţi urmări meciul făra a fi nevoit să tresalţi de fiecare dată când vezi un obiect ascuţit.

În cazul în care justiţia italiană ar funcţiona la fel ca cea din România şi femeia ar fi eliberată soţul ei se va gândi de cel puţin două ori înainte de a muta la meci.

Dar cum Italia nu e România si telenovela nu e meci,Filomena ar putea ajunge după gratii.Eu sper doar să fie trimisă într-o închisoare care să aibă cel puţin un televizor la care să îşi poată privi serialul.

Iar atunci când se va întoarce acasă eu i-aş sfătui să îşi cumpere un al doilea televizor.



aici e stirea

vineri, 22 iunie 2012

Eu si filmul

A word of warning... In space no one can hear you scream.


ALIEN



Voi începe o rubrică săptămanală în care voi prezenta un film pe care eu îl consider bun, începând cu anul 1979 şi până la blockbusterele de azi.

Primul film ales este Alien, realizat cu un buget de doar 11 milioane de dolari, o capodoperă a lui Ridley Scott,dar şi a genului horror.Un film ce a reuşit să fascineze timp de mai bine de trei decenii şi să conţină a doua cea mai înfricoşătoare scena din istorie având în prim-plan ceea ce avea sa devină o creatura iconică a cinematografiei.

Filmul începe calm,lăsandu-te să te familiarizezi cu lumea imaginată de regizor în care răspunzând unui apel de ajutor, echipajul navei Nostromo descoperă o navă extraterestră părăsită şi câteva ouă ciudate. Dintr-un ou iese un mic parazit care se ataşează de unul dintre ei apoi acţiunea începe cu o “palmă peste faţa echipajului”.Din acel moment se pune în mişcare o cursă pentru supravieţuire în care este evident că cel de-al 8-lea pasager porneşte cu un avantaj.

Pe parcursul bătăliei pentru supravieţuire Ripley află că au fost trădaţi chiar de unul dintre ei (care sincer să fiu nu prea avea cum să nu asculte ordinele primite de la Companie ) şi că nu trebuie să se increadă decât în propriile simţuri,pentru a scăpa din acest coşmar.

Însă exact această luptă ne aduce in lumea filmului primul personaj principal feminin puternic.Cel ce avea să deschidă calea pentru alte personaje similare precum Sarah Connor,Lara Croft,Trinity şi multe altele.

Povestea este foarte bună,muzica de asemenea antrenantă,reuşind să îti bage groaza în vene iar la finalul filmului vei ezita înainte de a merge pe un coridor întunecat şi toate acestea mulţumită lui Ridley Scott.

Jos pălăria !

joi, 21 iunie 2012

Idee


“If you’re just starting out as a writer, you could do worse than strip your television’s electric plug wire, wrap a spike around it, and then stick it back into the wall. See what blows, and how far. Just an idea.”


Acesta este un citat din cartea-manual “On Writing: A Memoir of the Craft” scrisă de Stephen King şi tradusă la noi cu titlul “Misterul regelui. Despre scris”.

Citatul face referire la o amintire a autorului în care,convins de fratele său,a reuşit să ardă reţeaua electrică a casei.De asemenea el mai spunea că este unul din norocoşii generaţiei de romancieri ce au crescut fară televizor ceea ce a reprezentat şansa lor,deoarece nu le-a fost inhibată imaginaţia de către cutia vorbitoare.

Asta mă aduce la subiectul de azi : Avem nevoie cu adevărat de televizor ?

La ce flux de informaţii inutile şi paraziţi media se perindă pe ecran aş zice că televizorul e un moft şi nicidecum o necesitate.Dacă eşti interesat cu adevărat de un subiect poţi căuta pe internet,doar nu degeaba Google este atât de iubit de elevi,liceeni,studenţi si politicieni plagiatori. Eu cred că putem trăi şi fară să auzim la ştiri că o babă a fost violată undeva in Moldova.

Eu unul am renunţat la microbul acesta,ocaziile când îi acord atenţie sunt destul de rare şi atunci e clar că opţiunile sunt Discovery,Boomerang sau jocurile pe consolă.Eventual meciuri de fotbal importante.(cel mai probabil meciurile importante nu includ mult-iubita noastră naţională).

Încercati măcar 2-3 zile să nu vă mai uitaţi la Tv şi luaţi o carte,ieşiţi în oraş cu prietenii sau orice altă activitate vă face plăcere.



miercuri, 20 iunie 2012

Un drum nou


ÎNCEPUT




Am pornit pe un drum nou şi sper că am păşit cu dreptul. Îmi doresc ca pe parcursul acestui drum să fiu insoţit de cât mai multe persoane.
Vreau să le mulţumesc tuturor celor care au susţinut acest proiect încă din faşă şi să ii asigur că voi incerca să nu ii dezamăgesc.
Let the games begin !