Treceți la conținutul principal

Eu şi biserica


Majoritatea celor ce mă cunosc ştiu deja faptul că eu sunt ateu.Dar nu despre asta va fi vorba în acest articol.Din câte îmi amintesc,eu nu m-am spovedit niciodată aşa că eu zic să fie azi prima.

Azi nu mă voi lua de instituţia bisericii,care funcţionează dupa propriile legi..În rândurile următoare nu voi spune că sunt mai multe biserici construite pe an în România decât spitale sau şcoli.Sau faptul că au declarat fructele de mare drept comestibile în post.

De niciunul din aceste lucruri sau altele mai ciudate sau grave.Vine şi ziua lor.Plus că ultima dată când am spus unui necunoscut că sunt ateu a ajuns la concluzia că sunt idiot,anarhist şi ignorant.Poate sunt,nu se ştie niciodată.

Astăzi voi povesti 2 întamplări ce au legatură cu biserica.Prima îşi are originea în copilărie,mai exact în clasele 1-4.Pe atunci,cred că se face asta şi acum,copii erau duşi la biserică şi participau la împărtăşanie.Asta presupunea plătirea a aproximativ un leu pentru 2 lumânări,statul în picioara pe tot parcursul slujbei,care era lungă şi un chin pentru nişte copii agitaţi.Partea oribilă consta în faptul că trebuia să nu mâncam nimic in acea dimineaţă.Adunând asta cu mirosul specific bisericilor rezulta leşin.În primul an asta s-a întamplat cu mine dar mi-am revenit uşor.Însă se pare că am reuşit să-i ofer palpitaţii bunului nostru învăţător.Şi se pare că am devenit o amintire,deoarece anul trecut încercam să îi amintesc unei foste colege că noi am fost în aceaşi clasă.Cum credeţi că m-a recunoscut ? Drept cel ce a leşinat în biserică.Partea bună e că şi-a amintit de mine.

Dar a fost nevoie de aproximativ 2 sau 3 ani consecutivi de leşinat în biserică şi spart 4 măsele în timpul acestora pentru a considera că foamea şi mirosul nu erau singurele cauze.Un control medical amănunţit a constatat că creierul meu era,precum marile imperii ale istoriei,într-o continuă expansiune dar nu mai avea loc şi presa pe cutia craniană care îl impingea înapoi..Acest diagnostic nu mi-a mai permis să fac sport şi deşi trecusem probele preliminare la un club de fotbal nu mai îmi puteam urma visul de a fi fotbalist.Dar pentru că nu puteam sta degeaba,cu acordul medicului am trecut între buturi şi aşa s-a născut portarul nebun care sunt azi,iar această alegere mi-a dat batăi de cap.Deci cariera de portar şi descoperirea unei boli potenţial grave(care mi-a arătat că am probleme la cap)sunt în strânsă legătură cu faptul că am fost de mic dus la biserică de mama.

A doua poveste e mai scurtă.Spre sfârşitul clasei a 8-a era foarte cald astfel încât noi,mândrii elevi,şoimii patriei,am decis să ne ducem în parcul din apropiere,bineînţeles fără profesori(cred că se numeşte chiul,dar niciodata nu mi-a plăcut denumirea asta,prefer moment de recuperare mentală şi fizică).

După cum poate jura orice elev,foamea te izbeşte în timpul şcolii precum o maşină loveşte o muscă.Pe neaşteptate şi dintr-o dată.
Împreună cu 2 colegi am intrat în biserica ce se afla la 2 paşi (la propriu)de parc.Am luat de pe masă puţină pâine,care cred ca se numeşte anafură şi am completat cu puţina apă sfinţită.Ne-am potolit foamea dar în sufletul meu încă persistă sentimentul că am furat atunci pâinea.

În concluzie sper să nu ard pentru eternitate pentru ce am făcut. :)

Postări populare de pe acest blog

Melodia de duminica

Arhanghelul Raul

O sa fiu scurt si la obiect, la fel ca si cartea. Arhanghelul Raul e o carte SF scrisa de Ovidiu Eftimie, scriitor pentru Times New Roman, un site de umor destul de cunoscut. La fel ca si articolele de pe site si aceasta carte este plina de glume si majoritatea sunt foarte bune.

Povestea cartii e simpla, Raul, un tip obisnuit ajunge in iad dar e trimis inapoi pe Pamant pentru a opri Apocalipsa. Lui i se mai alatura un agent SRI, nasii de pe trenuri si alte personaje, unele mai traznite decat altele.

Nu vei privi cu aceasi ochi intarzierile trenurilor si circulatul cu "nasul" dupa ce vei citi cartea. Cartea fiind scurta, la doar 170 de pagini, permite povestii sa fie extrem de concisa si in ciuda numeroaselor elemente introduse se misca intr-un ritm alert tinandu-te in priza.

Am citit cartea in aproximativ doua ore si nici nu am simtit cum a trecut timpul iar datorita concentratiei mari de glume pe pagina am fost constant cu un zambet pe buze. Recomand cartea celor ce vor sa…

Am incercat ceva nou !